M-am ridicat greu de pe pământ
pentru că lacrimile atârnă greu
și mă durea plecarea,
mă durea lăsarea in urmă
a atâtor alte dureri ale voastre, ale noastre,
care mă dor pe mine cât vă dor pe voi,
cât ne dor pe noi,
dar chemarea înaltului și nevoia de Acasă
deveniseră insuportabile.
Prea mulți explozivi, prea multe vendetta,
prea multe răni, prea multe lovituri fără noimă
și totul mereu și mereu de la capăt
și lacrimile care mă-nneacă și durerea...
Am început să urc încet să-mi pot lua la revedere
de la Geea, de la munți, de la delfini
și de la toți cei pe care îi iubesc și de la toate
și Geea parcă plângea și ea și asta mă durea și mai tare
dar trebuia să ajung sus, Acasă, pentru a mă odihni.

Casa Tatălui meu, domul cu patru intrări
așezate asemeni unei cruci
purta semnele unei prezențe străine
căci străină am simțit-o și nu înțelegeam
unde ar putea să fi plecat El și de ce
și am intrat prudent dar pregătit pentru orice.
I-am strigat străinului
Cine ești și cu ce drept intri în Casa Tatălui meu?
Eu sunt Tatăl tău, mi-a răspuns, De când te aștept...
Dar nu ești tu tatăl meu, i-am spus privindu-i costumul impecabil
ținuta impozantă în care căutam o imperfecțiune
și nu reușeam să mă agăț de nimic, cine ești tu deci
eu nu te cunosc
Privește în tine și vei vedea pentru că știi că eu sunt
O, nu, te înșeli, nu poți fi tu, ai ceva din El, dar nu ești
există ceva ce-ți lipsește
Te referi la acea imperfecțiune a voastră
căreia voi îi spuneți Iubire
văd că știi
aici greșești, eu am creat-o pentru că sunt perfect
pentru că voi oamenii sunteți imperfecțiunile
imperfecțiuni care anulau echilibrul construcției mele
altfel perfecta, chiar mă gândeam sa renunț la voi
apoi mi s-a părut distractiv să vă reduc la o ecuație
o simplă anomalie, o formă reziduală controlabilă
asemeni oricărui sistem perfect
care are soluție pentru orice situație
dar voi ați confundat sublimul meu mecanism de absorbție
cu un scop în viață și mi s-a părut interesantă
evoluția noii variante...
Te înșeli dacă îți închipui că am venit să-ți iau locul
Știi bine că nu mă înșel, că nu ai scăpare, că pot face orice
Știu că-mi poți face orice, dar peste Tatăl meu n-ai să poți trece
Dar eu sunt tatăl tău, privește, tot ce vezi e făcut de mine
am să-ți arăt și îmi vei da dreptate
M-am simțit proiectat către o planetă
când am ajuns acolo, toată lumea știa cine sunt
totul se mișca perfect sincronizat
copii se nășteau programat, toate se cunoșteau dinainte
totul era cunoscut dintotdeauna și pentru totdeauna
nu existau surprize nu existau crime nici războaie
nici oameni nefericiți nici ignoranță
pentru că iată, comunicau instantaneu
deci nimic nu era secret toate se știau
și am crezut o clipă că există ceva ce nu știu
și le-am spus: Iubire.
Nimeni n-a zâmbit, a fost doar o pauză, o tăcere perfectă.
Vrei să spui acea anomalie care macină lumea în care te-ai exilat
și din cauza căreia aveți războaie și distrugeți totul
voi spuneți că vă iubiți dar vă ucideți unii pe alții...
Nu nu mai vreau să spun nimic, i-am zis
și mi-am luat zborul către Casa Tatălui meu.
Acolo Străinul mă aștepta și i-am spus
cu asta vrei tu să mă convingi, cu lumea ta de gheață
în care nimic nu se întâmplă, pentru că totul s-a întâmplat deja,
în care nimeni nu greșește, nimeni și nimic nu evoluează
pentru că, nu-i așa, e o lume perfectă
mulțumesc, nu, nu mă interesează, chiar nu înțeleg
cum de Tata te-a lăsat să intri în Casă, ești un gunoi
pentru Casa asta...
Cum îți permiți, cine te crezi...
Exact cine ai spus, înlocuitorul tău la comandă
și pentru că n-ai pe altcineva și pentru că sistemul tău este perfect
am să fac ceea ce nu te aștepți, am să te las aici și am să plec
nu ai ce să-mi faci, perfectul tău sistem are o imperfecțiune
o singură imperfecțiune dar nu cea care crezi tu,
imperfecțiunea constă în faptul că ai creat un sistem perfect
și nu vei putea să mai ieși din el
dar eu o voi face și astfel îți voi dovedi
că nu ești tu tatăl meu...
Te vei întoarce la mine plângând, nu pierde vremea...
Adio, te las și îți mulțumesc pentru că aici, cu tine, am descoperit
ceea ce căutam. Mă voi întoarce printre oameni
să alerg împreună cu ei în căutarea imperfecțiunii.
Acum știu că oamenii în nebunia lor,
aleargă după singura imperfecțiune perfectă:
Iubirea.