sînt cel mai mare artist al nimicului sunt marele mogul, emirul
am dus arta mea pînă la perfecțiune sau mă rog pe-acolo
vă pot povesti pe o sută de pagini teoria nimicului și devenirea lui
pentru că l-am cunoscut i-am studiat dinamica, suișurile și coborîșurile
(de fapt a fost un studiu reciproc)
ne-am plîns unul altuia pe umăr cînd ne-a fost greu
cînd nimeni nu mai credea în noi, speranța zburase
și simțeam în toate papilele gustul dulce-acrișor al futilității
am ajuns chiar sa ne confundăm între noi
l-am depășit la puncte și pe artistul foamei inventat de kafka în zilele lui proaste
acela care sta într-o cușcă și își bătea propriul record de flămînzire
care s-a dovedit a fi un amator și un diletant nenorocit că a murit ca prostul
uitat de toți
la fel ca zburătorul la trapez agățat în degetul opozabil
toată veșnicia lui adică dacă nu și ceva în plus
bonus cum se zice acum

devenise o relație simbiotică cel mai greu mi-a fost
cînd m-au tîlhărit unii și mi-au zis „banii sau nimicul”
evident că le-am dat banii de nimic nu mă puteam despărți
cunoașteți desigur sentimentul


e o artă să faci ceva să rimeze cu trei de exemplu vrei_nu_vrei
sau opt = patrușopt dar mai sunt și mort-copt ar fi o rimă bună
tot artă este să vorbești cu marea de pe malul ei nisipos
și ea să-ți răspundă cu ochii în lacrimi
așa cum arta spargerii nucilor e dusă și ea pînă la extrem
cum viața este un fel de sport & loisir la care nici măcar nu ești obligat să participi
e drept unii sunt artiști în alte domenii au capacitatea uluitoare a ubicuității
ceea ce nu-i de ici de acolo să fii prieten cu toți și în același timp cu nimeni

dar să revin la arta care m-a consacrat
ce știți voi cîte nopți pierdute și dormite doar spre dimineață (cînd Dumnezeu coboară pe pămînt)
pentru un flecușteț de nimic ce se încăpățîna să rămînă în cap?
vă spun toate acestea sincer cum i-aș spune fratelui surorii sau mătușii mele dinspre mamă
și celor două verișoare pe care nu le mai țin minte
în definitiv arborele meu genealogic a crescut în livadă
alături de alții, ramurile lor s-au întrepătruns, pe crengile lor stau
în fiecare primăvară aceleași rîndunici
care scot aceiași pui
din aceleași ouă minuscule

nici nu știți voi cîte unde alfa s-au pierdut aiurea
asemenea prafului stelar (din stele)
asemenea firelor de iarbă călcate de tălpile îndrăgostiților ocazionali
nici nu știți de cît timp caut semnul întrebării și degeaba
e penultima tastă din dreapta-sus îmi veți spune
răspuns greșit
semnul întrebării nu mai există, s-a evaporat
e un indiciu că de-acum înainte trebuie să dăm numai răspunsuri
vine epoca răspunsurilor certe cu semnul elegiac al exclamării

vînzătoarea îmi pune în palmă restul
mie-mi plac bănuții aceia mici de aramă
îmi dau sentimentul puterii
cu doar trei pot să ghicesc în yi king
cartea schimbărilor deși cu toții știm că nimic
nu s-a mai schimbat în ultimul veac

am sentimentul că sînt un personaj din romanele lui marques
am început să caut spațiile albe
pentru mine spațiul nescris e mai important decît celălalt
e mai puțin cenzurabil și plin de învățăminte

n-ar trebui să bag în seamă toate fleacurile
cum vă spuneam am o misiune de îndeplinit în domeniul artei
nu mă mai las deturnat cu prețul vieții, sau mă rog, variante


aștept însă
părerile voastre pe care le puteți trimite pe adresa
artistul_nimicului_coadădemaimuțoiule_yahoo.com