ea a privit apusul ieri seară
i-am văzut ochii colorând înserarea
deși eu sunt dincoace de munții (care se măsoară în adâncime și care ne despart și care întreabă
cum un struț crescut într-o fermă din ardeal
se mai poate numi ca fiind „struț african”)
când a privit cerul înserând
oare a înțeles
că m-am suit pe vârful moldoveanu
și de acolo am vorbit cu dumnezeu
despre ea

(dilema ar putea fi rezolvata numai de
academia româna unde
dl. răzvan theodorescu va gândi profund
și va găsi de cuviință a-i zice „struț
românesc de sorginte africană”
între "țara lui dorel"
și ironia bonomă a lui cărtărescu constatând o


nevroză al cărei tratament
nu ni-l putem permite încă)

și dumnezeu s-a întrebat
cine i-a pictat înserarea în maro
în fine are un nume frumos

îngerul ei personal n-a vrut să mi-l spună la început a fost cuvântul și cuvântul era un nume și numele se pare că era al ei

(dialogul nostru poate cădea în desuetitudine
ouăle figurând deja
în dicționarul guvernamental
al d-lui n
ca fiind niște chestii care nu se mai
clocesc ci doar se numără.
și uite așa hoinărim prin lumea largă
cu ștampila sădită în noi în orice
ogradă am poposi simpla vedere a unui anumit tip de pene
ne îndreptățește să scoatem armamentul din dotare și
să aplicăm cu grație
ștampila rezultat al educației
sau al coloritului propriilor pene
clasificare închistată care le
insuflă bietelor zburătoare
conștiința limitelor impuse de alții și
care le determină să caute grăunțe
înaintând mereu cu ciocul în pământ)

abia am găsit răgazul de a asculta
puțină muzică
uite, nicu alifantis zice
"la calul bălan și vinu-i dulce"