Într-o zi de hoinăreală,
Ham-Cățel are de-odată
Chef de-o scurtă bălăceală
Și înspre pârâu arată.

- Hai degrabă, măi pisoi!
Pe cărarea care duce
Spre al gârlei larg zăvoi,
Îl îndeamnă s-o apuce.

Se îndreaptă prin fânețe,
Înspre oaza de răcoare,
Un dulău le dă binețe
Lângă turma de mioare.

Au ajuns și Ham-Cățel
Se azvârle-n apa rece
Și înoată plin de zel
De pe-un mal pe altul trece.

Dup-o vreme se întoarce,
Hămăie și stropi aruncă,
Între timp pisoiul toarce
Într-o scorbură adâncă.

Dar tresare speriat
Când cățelul îl stropește
Și-l stupește supărat,
Însă javra se ferește.

- Nu faci baie ? Sau ți-e frică,
De-ale apei line unde ?
Apoi râde de se strică
De pisoiul ce se-ascunde.

- Sigur că îmi este teamă !
O pisică nu înoată,
Zice Câț-Pisoi. Îl cheamă
Și cărarea i-o arată.

O pornesc pe drum spre casă,
Dar aleg o scurtătură,
Acum foamea îi apasă
Și gonesc spre bătătură.