dacă toamna se frânge în lacrimi
udându-mi brațele întinse
în bezna cuvintelor
scăldându-mi trupul gol de minciuni
într-o altă minciună mai mare
mai mare decât durerea păsării
împușcate în aripi
dacă iarna se clatină
între mine și alb
peste gleznele mele fierbinți
peste buzele mele încremenite
ningându-mă până în memoria
chipului tău
până în memoria pupilelor tale
dacă te pot auzi în mijlocul ploii
în această cădere albă
în acest întuneric aprins
și dacă orb am rămas în mijlocul
surzilor
fie...
dar lasă-mi iubire iubirea
până-n memoria regretelor!