Tigrul știe că în pielea lui
se-arcuiește lascivă o femeie.
În vizuina sa, șarpele simte
că se-ncalță cineva cu el.

O mașină a ieșit la promenadă
în albia unui râu.

Stoluri de ciori adună din fire de nisip
gorgane de pietre.

În coroana unui copac crește un bloc
pe holurile căruia se plimbă singuratic un bivol
care, privindu-și fratele elefant
cum se înfige cu fildeșii
într-o clădire înecată-n iederă,
se izbește sacadat de pereți ce se aud din cer.

Copacul își face râs de propriul trup de carton
și-n jurul lui se fac stive de hârtii
ce-apoi dispar.

Avioane răstoarnă stupii de albine
de pe cumuluși.

Dintr-un colț al trupului său pământul privește
prin ochii unor gropi triste
cum un buldozer îi face semne de fier
și se deșiră de el cu membrele împreunate,
încercând să unească depărtările
în conștiința unei prea puține iubiri.

În oceane se construiesc hoteluri
pentru corăbiile naufragiate.
Fumul războaielor trage vagoane
de oameni dezmembrați.

Acest poem a fost compus de un om
care s-a mutat cu totul în propriul braț,
un om cu capul locuit de-o pasăre mecanică
posesoare a câtorva amintiri
cu niște arbori care-au venit de cine știe unde,
s-au așezat de-o parte și de alta
și fac din mână drumului
care se depărtează dintre ei.