am vrut s-aștern în versuri un gând, dar sunt sărac
nu vrea s-adaste muza sub umbră de copac
mă rușinez de filă și o arunc la coș
fusese zămislită dintr-un al lui strămoș

privindu-l în tăcere mi-am ridicat privirea
înspre coroana care își fremăta uimirea
simțeam cum ironia de gest necugetat
fusese înțeleasă și-atunci l-am întrebat

”cum să te iau cu mine să povestesc cum crești
în splendida pădure în care viețuiești ?”
și mi-a răspuns ”mai lesne mă prinzi în poezie
schimbându-mă-n idee și nu într-o hârtie!”