mâinile mele altoite fac schimb de impresii cu crengile unui paltin
îmi cresc muguri între umeri și verdele îmi invadează respirația
devin tot mai mult coloană albă în bătaia vântului de la miază-noapte

arborele înnoit cu mâinile mele simte altfel freamătul
are tendința să gesticuleze atunci când vorbește cu frunzele
și să-și rupă instinctual ridurile de sub trunchiul amorțit

fac primul fruct în revelațiile de nedescris ale ochiului albastru
mă simt ca și cum o altă inimă mi-ar fi crescut rotundă pe corp
în triluri de mierle ce se adăpostesc printre frunzișurile mele

fac prima unghie se minunează copacul în timp ce își studiază degetele
iau verdele rămas moștenire și mi-o vopsesc în nuanțele dimineții mele
în acordurile muzicale ale unui trubadur îndrăgostit ascuns în iarbă

încă mă dor umbrele mâinilor înstrăinate. încă mi-e dor de crengile crude
repetăm la unison eu și paltinul într-o nostalgie fără solstiții și fără regrete
învățând împreună metamorfozele trăirilor avute unul în sufletul celuilalt