Sepulcru


Văl de smoală mă îneacă , și mă târâie spre groapă
Simt cutia cum mă strânge , mă sufocă , mă omoară
Mă-ngrozește și mă seacă , sufletul hain se zbate
Ochii văd o ceață neagră , nu-i lumină … nu-i lumină !
Voci ce sapă-mi intră-n creier , sunet de lopată-n piatră …
Nu mai știu dacă mai ies , nu mai pot asta vreodată.

Voi doar stați în jurul gropii,
Ascultați “blestemul” popii,
Eu vă strig că vă iubesc ,
Voi lasați să putrezesc.
Sufletul e sfâșiat de lacrimi ,
Simt în spate fundul gropii .

Nu mai e nimic în mine ,
Poate că așa-i mai bine.
Lemnul însă-i prea aproape ,
Cred că poate să asculte șoapte.
Cred că știe ce-am în minte ,
Vrea să mă cunoască bine.

Azi începe prima noapte,
Aud alte voci de-aproape,
Doamne sunt atât de multe !
Sper să mor cel târziu mâine.
Simt pământul cum săruta ,
Fața mea rece și mută.