poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-07-16 | | Poate că merit nemurirea albă a unui chin filosof; poate că merit menirea divină a albastrului nor; poate că merit un val nebun ce mă iscodește în cale; poate că merit lumina… Albastru e norul din cer ce străluce în albia sobră a unui râu fantasmatic! Lumina e albă și noaptea e neagră… Iar eu sunt ambele… Întâlnești, rar, câte un greier psiholog care îți spune, încet, al inimii glas și unde vei găsi nemurirea; Căci calea spre ea e aproape pierdută în haosul ceții, al nopții, păgân, rupând o mireasmă ce-mbată tăcerea în suflet de vânt… Poate că merit un alb întuneric și poate că merit un pic din lumină, din negrul ocean de zmoală albastră și dintr-o neagră însingurare… Poate că merit o apă, căci cerul senin îmi întunecă mersul și poate că merit un pic dintr-un sânge de lup și de dac… Dar dacă trăiesc în suspine și mă desfăt, plâns, în ele, atunci poate că merit o cruce și răstignirea… Poate că merit un vis de baladă și un vers tânguitor… Poate că merit un sunet să apară din foc și neant… Ori poate că merit planeta uitării și o singurătate terestră, sau Iadul ce stă în lumină – un haos… Sau poate merit pădurea bătrână și-o stâncă alături de om, o biserică tristă a speranței și a oarbei deznădejdi… Și te întreb pe tine, lup din pustiu, ce merit oare în viață? Îmi vei răspunde cu siguranță: amorul și chinul feeric. Ce seacă e deziluzia în spiritul căii! Și lumea e plină de vifor și fiară! Ce dulce-i chemarea de-apoi și repaosul vieții!… Tu, lume, îmi spui un suspin preacurat și o realitate mai presus de cuvinte. Ce fericire trăiesc în acest loc blestemat! Și ce întristare!… Ce vrei tu de la mine, Soare păgân?! Și ce vrei de la mine, tu, Lună?! Poate că merit o moarte stupidă și chiar o înviere zadarnică… Cânt împreună cu susurul mării și văi țin pe coama-mi nebună; căci eu om sunt –o natură sălbatică și-un demiurg ne-nțeles…
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate