Romanța în fa pentru vioară, de Beethoven
Studiată migălos pe sârma complexului de inferioritate
( ani si ani…mi-am dorit perfectiunea, lumini moi, solzi de pește, sonoritatea "flămândă" a calmului idilic, vioara fermecată, acompaniată la pian de o fosilă cu ochii mici!)
până am clacat în bălăceala comună
în fața unui singur cuvânt al mentorului dispus să asculte numai osanale pestrițe, ego-ul său ...l-am părăsit și și-a pierdut cobayul, e trist acum în agora fără privitori!

golul din stomac se propagă, bumerang
degetele-mi cântă fără vioară,
exersez apropindu-mi mâna stângă de dreapta,
gâtul viorii, lebăda albă, puful surdinei,
partitura se aruncă peste sârma ghimpată
marea o înghite stufoasă în lumini diafane, rugăminți de-mpăcare între părți, doar două părți
la pauză sună telefonul

Bianca Marcovici