5 iulie 2006

ÃŽn uimire

M-a găsit femeia cu părul fără culoare,
Statueta de Tanagra cu fulgere în cuvinte.
Mă cheamă spre golurile de ceară.
Cu pumnale, pietre albastre și râuri întunecate,
Acolo, în umbre, cenușă, vrăji pustii și pagini murdare,
Unde era firesc de simplu să Fim.
Și totuși privesc cum îmi scapă explozii verzi și muguri,
Nuferi aromați, tăceri, păsări albe, versuri de senin.
Cu gânduri învălui străzile în borangic și sidef,
Așa...să fim doar noi.