Au toți pe chipuri umbre de-ndoială
Tot frământând aceeași întrebare,
Și-n suflet o cumplită bănuială,
Ce nu o pot rosti cu voce tare.

E seceta pedeapsă din tărie ?
Vrea Cel de sus să pârjolească lanul ?
De ce le dă amar, când bucurie
Și spor le dăruise în tot anul ?

Privesc pieriți dogoarea ce le fură,
Puținul semănat să fie pâine,
Și simt pe buze parcă o arsură
Și-un nod în gât, gândindu-se că mâine

Vor secera doar baniți de neghină,
În loc ca grâu curat să umple sacul.
Deh, asta este ! Mai apoi se-nchină
Și scuipă-n palme, mânuind bătacul. (*)


(*) bătac sau îmblăciu = unealtă agricolă rudimentară, folosită la baterea grâului secerat pentru scuturarea boabelor (sau la fasole, mazăre etc.)