după ce termini poemul îl citești
păpușii tale întinsă pe spate
ea ridică frumos un picior
și ți-l dă să îl săruți
mintea ta închipuie o vitrină în care
dansezi pînă dimineața
un ritual o magie sau arta
de a gîndi împotriva uzanțelor?
ești bun ești rău de cum intri în casă
obiectele se retrag într-un colț
li se usucă limbile de frică
mai tîrziu poezia ta stîrnește furnicile
și le face să umble nebune prin colțul de pîine
a fugit copilul acela ce te pîndea cu evlavie
și pe geamul de care stătuse lipit odinioară
a rămas desenată, în abur, o inimă
într-un tîrziu vine femeia
își înmoaie degetul în paharul cu apă și pleacă
nici foșnet de rochie nici parfum
doar imaginea ei ieșind din spațiu
pe o fereastră imaginară
e liniștită apa ca un somn cu fața spre răsărit
scrii și visezi. visezi și scrii
ce altceva mai neîndurător poți face?
e noapte cocoșul calcă pe șipcile gardului
cu grația unui orator beat
atent mereu la urechea mulțimii. o indiferență nobilă
în ochii tăi tîrziu cînd termini poemul
și toți caută înnebuniți
creionul cu care l-ai scris.