poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-05-16 | |
A fost o vreme cand ploua cu pasari.
Mi se parea mie. Si erau albe, si plecau dintre maslini Sau evadau din colivii ingeresti. Erau mii, milioane, si ma plouau atat de tare, Incat eram uda de pene pana la piele. Eram singura prin ploaie Si fugeam. Iar stropii de pene Imi albeau pantalonii negri de viata Cand tropaiam prin baltoace. Mi se parea ca lumea ma priveste sceptica De pe la geamuri sau de sub umbrele; Dar eram demult singura pe pamant. Disparusera si ele, casele, Si ei, copacii, Si el, pamantul... Alergam prin cerul de pasari albe, Ravasind stelele si imprastiind norii. Nu ma gandeam de ce merit zborul alb, Pentru ca n-as fi reusit oricum sa-mi amintesc; Uitasem si cum se gandeste demult. Simteam doar, fara sa gandesc ca simt, desigur, Si ma simteam idee Fara sa stiu ca ideea se gandeste Acolo jos. Si as putea sa povestesc la infinit De zborul meu de-o clipa, inconstienta clipa, De zborul meu spre dupa infinit. Si ce ciudat! De fapt, nu-mi amintesc concret nimic, nimic, nimic... Dar stiu...Am fost odata o pasare alba, Care plouam...O stiu...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate