mai ales apatie. stai pe un scaun la o terasă cu o sticlă de bere în față
cu o scrumieră în dreapta și un ziar în stanga. un gol uscat
înlăuntru. nu mai asculți vocile din capul tău.

e un fel de liniște.un fel de priveghi.

în fundal radioul barmanul clienții și traficul sunt toți insecte
bâzâind peste cadavrul orașului.

orele se înghesuie la grămadă lângă tine
se așează aiurea la masă se lungesc peste lucruri
precum frigul

țigări la rând lasă în urmă firișoare de fum
ce se adună în nori albi grași
pufoși
țopăind pe cer ca iepurii lui Khasis

o chelneriță plictisită își fâțâie inegal fundul
în jurul mesei tale
caută inutil să stârnească o conversație
un comentariu
un bacșis

mai aprinzi o țigară
mai iei o gură de bere
mai respiri

e un fel de liniște. un fel de priveghi.

nu reușești să îți aduci aminte când ai fost ultima oară mulțumit
de tine de ea sau de ceilalți

am dat greș cu toții, da asta am făcut.

e un fel de liniște. aluneci în altă încrengătură de gânduri.călatorești.
un claxon aruncat după o fustă te trezește
mai iei o gură de bere
te lași pe spate în scaun ridici încă o dată privirea

iepurii ăia pufoși sunt tot acolo