Unde este amintirea zilelor
care-au fost ale tale pe pămînt și au țesut
fericirea și durerea și au însemnat pentru tine universul?

Rîul numărat al anilor
le-a pierdut; ești un cuvînt într-un cuprins.

Altora zeii le-au dat slava interminabilă,
inscripții și mențiuni și monumente și istorici conștiincioși;
despre tine nu știu altceva, prietene obscur,
decît că ai auzit privighetoarea, într-o după-amiază.

Printre buruienile din umbră, umbra ta vană
va socoti că zeii au fost zgîrciți.

Dar zilele sînt o rețea de mizerii mărunte,
și oare există o soartă mai fericită decît aceea
de a fi cenușa din care e făcută uitarea?

Asupra altora zeii au aruncat
inexorabila lumină a gloriei, care examinează măruntaiele și numără
crăpăturile
gloriei, ajungînd astfel să ofilească trandafirul venerat;
cu tine au fost mai miloși, frate.

În extazul unei înserări, pînă nu se lasă noaptea,
auzi trilul privighetorii lui Teocrit.