lăcrămioare proaspete, domnișoară scumpă
ia un buchețel
spuse femeia puțin trecută
cu greutate în priviri.

plângi,mă-ndemna trupul
pășind molcom pe pietrele încinse
iar eu plângeam ca și cum
sufletul nu era destul de răvășit
ca și cum ceream o străpungere
care să mă facă să uit de cea dintâi.

și-am plâns embrionar
și-am alergat
după șuvița de sânge ce-o întrezăream,
după tine atât de mult
încât te-am pierdut.