doamne,
credeai că vei scăpa
basma curată,
băgându-ți piciorul
în viața mea
ca un bâtlan șchiop
amerizat în copăile
deltei nilului
și că te vei
izbăvi de unul singur
fluierând
marșuri funebre
pentru noi, ceilalți,
ca și cum
nimic nu s-ar fi întâmplat

ei bine, eu mă întâmplu
și tocmai d'aia
mă agăț ca un leucoplast
de juliturile coagulate
ale tălpilor tale
miruite

ș'uite așa,
șontâc-șontâc,
încet-încet,
vom străbate hotaruri
spre alte tărâmuri,
guri aurite pe dinainte
și judecăți de apoi.

tu,
un ocnaș târșâindu-ne păcatele,
eu,
lanțul tău antropomorfic.