poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-05-15 | |
Cu peretii ei reci, si acoperis inalt,
Fara usi, si cu multe ferestre, Sunt intr-o incapere alba, atat de mare Incat pustietatea ei imi pare infinita. Nu stiu de ce, dar ea imi pare cunoscuta Iar lumina ei rece si orbitoare Ma face sa privesc in jur, si sa-ntreb: De ce sunt aici? De ce eu? Dar nu se aude decat ecul... de ce... Tacecre... tacere... atat de greu apasa Si ma striveste sub linistea ei de morminte Caci nu ma lasa sa cuget Acum, cand cu greu imi spun: de ce? Nu stiu de ce, dar ma chinuie tacerea... Ma apasa, cand cu ultimul meu efort O intrb, cu o nesfarsita nestiinta: De ce sunt aici? De ce eu? Dar albi si reci, peretii imi raspund: Vrei sa pleci, si totusi esti aici; Dar ca sa fii liber, tu cine esti? Tacere... apoi fara sa stiu Ma scufund in intunericul abisal Facut din infinite cine sunt eu, Asezate intre nesfarsite de ce... Sunt singur in noaptea nestiintei de sine Cu intunericul ei orbitor, si cu mine.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate