Maria a născut răsăritul în poala unui orb
Și muții au întâmpinat lumina
(Orbii au făcut coadă la cinematograf)

de atâta vreme
mi-e inima tăciune
între atâtea păduri tatuate cu numele tău
doar praful din rafturi îmi mângâie muza
când în palme de vânt îmi cerți omul
dezvelite coapse străine îți astupă gura
târziu ai aflat că în simetria sânilor mei
sufletul tău își întinde perfect infinitul

de atâta ură
ți s-a uscat la sânul Evei mâna
cotrobăind fericirea în voluptuoase forme
în nemurire
să nu-și mai lepede suferința feciorul
cu primul apus ți se închide pieptul
sugrumând amarul la umbre de rochii
uiți că viața s-a născut între virgule
picioare lungi fac din tine bărbat
doar când fecioarele înțarcă îngeri
coastele tale își caută coasta

de atâta vină
îmi sângerează sufletul cărbune
în mine ți-ai frânt întâia oară zborul
exilând amorul în călcâie
ai renunțat la aripi
și mă frământă plânsul tău lipsit de la lacrimi
din mii de femei nedormite
reinventezi păcate

de atâta lut
sufletul tău s-a trezit ieri la
Afemeiați Anonimi