Azi e întuneric și frig,
secundele ard, se sting,
pădurea răsare, emoțiile plâng
izvoarele pure ce ning
amarnic trupuri de pelin,
priveliștea verde un punct de venin
ce-mi plânge pe umar
ca o aromă nebună de măr.
Departe un flaut mai țipă
apusul naturii să-l prindă
în cântecul lui de zână bătrână.
Nuferii albi pictați cu creionul
înmuiat în fir de zăpadă
se desfac și cântă din liră
timpului care se miră,
de anotimpul ieșit din poveste
cu îngerul nopții care șoptește
cuvinte în cercuri de diamant.
E întuneric și atât de frig,
încât mă depășește, natura
rece, uneori prea gravă,
totuși, mă iubește.