Mă părăsește lava avidă de infinit
și rămân un crater care expulzează infirmitatea sinelui
dar nu cedez șuvoaielor de gând ce coboară
pe panta abruptă a neliniștii
poticnindu-mă de presentimente
ajung să scriu frânturi de doină extenuată
strivit de inspirația care-mi plivește
tentativele de convertire în intangibil vis
dar nu renunț pentru reflexe de libertate decorativă
cusute cu ața umilelor repere
la grămada de dimensiuni uzate care-mi sfâșie inima
inconștientă de apropierea buldozerului
mă doare miopia lor
remediu pentru larve cu ale căror pupe se contopesc erorile
cine te va depista
să piară riscul degenerării dramei unui trist destin?