poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-05-13 | | Înscris în bibliotecă de liviu ofileanu
Cât timp nu te văd, nu oftez, nu bocesc,
Stăpân sunt pe mine și când te zăresc; Când însă mult timp nu-mi mai ieși înainte, Ceva îmi lipsește, un dor mă cuprinde; Și-atunci, suspinând, mă întreb cu uimire: Noi suntem prieteni, sau asta-i iubire? Dacă-mi pieri din priviri, eu în stare nu sunt Să fac iar chipul tău să-mi apară în gând; Uneori, totuși, simt făr' să vreau că mereu Acest chip este-aproape de cugetul meu. Și din nou întrebarea mi-o pun cu uimire: Suntem numai prieteni? Sau aceasta-i iubire? Chinuit uneori, nu gândeam nicidecum Ca la tine să viu, ce mă doare să-ți spun; Dar umblând fără țel, neuitându-mă-n cale, Nu știu cum ajungeam chiar la treptele tale: Și atuncea, intrând, mă-ntrebam cu uimire: Am venit ca prieten? Sau venii din iubire? Sănătatea să-ți apăr, eu și viața mi-aș da, Aș intra și-n infern pentru liniștea ta; Căci în inima mea nu-i dorință mai vie Decât pace să ai și trupească tărie. Și atuncea din nou îmi pun vechea-ntrebare: Asta-i prietenie? Este dragoste oare? Când pe mâinile mele-ți cobori a ta palmă, O plăcută simțire mă-nvăluie, calmă, Parcă viața-ntr-un somn liniștit mi-o sfârșesc; Dar de-a inimii repezi bătăi mă trezesc Care-mi pun răspicat vechea mea întrebare: Asta-i prietenie? Este dragoste oare? Iar când strofele-aceste le-am scris pentru tine, N-a pus duh inspirat stăpânire pe mine; Ci, uimit, nici măcar nu luai seama prea bine Ce idei mi-au venit, împletite în rime, Și mă-ntreb cine-a vrut, ce scrisei să-mi inspire? Asta-i prietenie sau e, poate, iubire?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate