Cât timp nu te văd, nu oftez, nu bocesc,
Stăpân sunt pe mine și când te zăresc;
Când însă mult timp nu-mi mai ieși înainte,
Ceva îmi lipsește, un dor mă cuprinde;
Și-atunci, suspinând, mă întreb cu uimire:
Noi suntem prieteni, sau asta-i iubire?

Dacă-mi pieri din priviri, eu în stare nu sunt
Să fac iar chipul tău să-mi apară în gând;
Uneori, totuși, simt făr' să vreau că mereu
Acest chip este-aproape de cugetul meu.
Și din nou întrebarea mi-o pun cu uimire:
Suntem numai prieteni? Sau aceasta-i iubire?

Chinuit uneori, nu gândeam nicidecum
Ca la tine să viu, ce mă doare să-ți spun;
Dar umblând fără țel, neuitându-mă-n cale,
Nu știu cum ajungeam chiar la treptele tale:
Și atuncea, intrând, mă-ntrebam cu uimire:
Am venit ca prieten? Sau venii din iubire?

Sănătatea să-ți apăr, eu și viața mi-aș da,
Aș intra și-n infern pentru liniștea ta;
Căci în inima mea nu-i dorință mai vie
Decât pace să ai și trupească tărie.
Și atuncea din nou îmi pun vechea-ntrebare:
Asta-i prietenie? Este dragoste oare?

Când pe mâinile mele-ți cobori a ta palmă,
O plăcută simțire mă-nvăluie, calmă,
Parcă viața-ntr-un somn liniștit mi-o sfârșesc;
Dar de-a inimii repezi bătăi mă trezesc
Care-mi pun răspicat vechea mea întrebare:
Asta-i prietenie? Este dragoste oare?

Iar când strofele-aceste le-am scris pentru tine,
N-a pus duh inspirat stăpânire pe mine;
Ci, uimit, nici măcar nu luai seama prea bine
Ce idei mi-au venit, împletite în rime,
Și mă-ntreb cine-a vrut, ce scrisei să-mi inspire?
Asta-i prietenie sau e, poate, iubire?