o tăcere adâncă se aude peste acest început de lume
ca și cum clopotele ar fi fost înghițite de o limbă a păsărilor
ca și cum cuvintele ar fi fost inghițite de o limbă a păsărilor
începutul îl găsești în sângele stelei căzătoare
în vinișoarele ei cu meteoriți ca niște varice esofagiene
un șarpe al dezhumării tale îți va arăta semnul
drumul sângelui, aripa
te primesc, vino tu înger, pe câmpia aceasta roșie
unde au înflorit mii și mii de globule
să alergăm de nebuni pe sub zidurile metropolei
unde lacrima se prelinge ca un cuib de viespi în altare
ca un cuib înfășurat în palate și moschee și sinagogi
și tu gropar al vechilor ecouri
cu gura întredeschisă în fața sângelui în fata somnului tău
doar saci cu piele smocuri de păr și oase
mâinile tremură în fața actului
ating femeia rotula de sânge pulpa desfrunzită
membrana albastră acoperă ochiul
ascunde privirea lascivă
obsesia inundă mănăstirile in treacăt fugar
se reîntoarce în morminte în absența trupurilor
cu disperare se reîntorc morții la prima lor dragoste
cercul negru ca o patimă așteptând ploaia maruntă și deasă
tu ești plămânul prin care poemul respiră în noaptea compactă
tu ești femeia care îmbrătișează altarul cu mâinile lacome
și gura mirosind mereu a mere coapte
ești îngerul femeia înger
cu trupul devorat dinaintea actului
tu care-mi îmbrătișezi umbra cu tandrețe
tu care-mi deschizi în tăcere ușa propriului tău sânge