ești cerul meu
liniștea câmpului,
sărutul apelor,
când sunt trecut,
tu ești prezent,
când sunt pe dinăuntru gol
mă patrunzi aproape de natură.
când sunt umilit
mă condamni concesiv
când deslușesc aerul pe care-l respiri,
știu destul
că a fi
e puțin
și-n inelul din iris
eu sunt lumina.
câmpul,
taina odihnei tale
cât să-mi fie icoană
într-un colț de univers.
câte nu sunt în clipocirea
privirii tale, cerul meu…
cum să nu te iubesc?
te iubesc cât pământul
îmbrăcat în alb
cu floarea sufletului
legat la brâu cu verigheta
zilelor mele…
numai tu
ești cerul meu,
linistea câmpului,
sărutul apelor…
Numai tu, cerul meu!