Dacă-ți rămâne mintea, când cei din jur și-o pierd
și fiindcă o ai, te-apasă sub vorbe care dor;
dacă mai crezi în tine când alții nu mai cred
și-i ierți și nu te superi de îndoiala lor.

Dacă de așteptare, nu obosești nicând,
nici de minciună goală nu-ți clatini gândul drept;
dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând,
și totuși nu-ți pui mască de sfând sau de-nțelept.

Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ți-l faci,
sau gândul, deși judeci, de nu ți-e unic țel;
dacă-ncercând triumful sau prăbușirea taci
și poți, prin amândouă trecând, să fii la fel.

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt,
răstălmăcit, naivii să-l ducă în ispită;
sau truda vieții tale, înspulberată-n vânt,
de poate iar s-o-nalțe unealta-ți prea tocită.

Dacă poți strânge toate câștigurile tale,
ca să le joci pe-o carte și să le pierzi așa;
și iarăși de la capăt să-ncepi aceeași cale,
fără să spui o vorbă de neizbânda ta.

Dacă poți gândul, nervii și inima, să-i pui,
să te slujească încă peste puterea lor;
deși în trupul firav o altă forță nu-i,
afară de voința ce le impune, spor.

Dacă te vrea mulțimea deși n-ai lingușit,
sau lângă rege umbli ca lâng-un oarecare;
dacă de răi sau prieteni nu poți să fii rănit,
dacă nu numai unul, ci toți îți dau crezare.

Dacă ajungi să umpli minutul trecător,
cu șaizeci de clipe de veșnicii, mereu;
vei fi pe-ntreg pământul deplin stăpânitor
și, mai presus de toate, un OM_copilul meu!