umărul ei uimit tatuează suprafața ultimului cincinal
vise fraze pași gâtuiți de mirosul cafelei dimineața
când plec la lucru și răspund acelei uimiri subatomice
“facultățile nu duc nicăieri”
fumez lângă sobă
niște aripi de înger răvășesc părul acestei
confuzii matinale - e soția mea cred - mă aplec și
o sărut într-un limbaj disperat - îngerul îmi servește
complice porția de patriotism necesară
pentru a-l învinge definitiv pe hamlet
apoi mi se face frig de propria persoană
cu salariul în buzunar înghesui grăbit documente
din 1854 situații limită bănuieli stupizenii
și cartea de yoga într-un blues de campanie
se rupe în două ora 15.33 - ne reculegem pornim
la lupta instrumentală
cine știe câștigă - nou născuți cădem prin esofagul
orașului - toc toc toc - inima bate în ritmul
pantofilor acelei domnișoare - urmele lor -
pete cancerigene ce se întind până la
cușca din care mă privește batjocoritor o oglindă
. . .
în biroul directoarei domnul dăncuș a devenit grav
timpul țârâie ca un telefon când ți-e lumea
mai dragă “în ministerul de interne
e interzisă politica” se trântește bricheta pe
ecuația nerăbdării se țipă se cer luate angajamente
pleoapele fac autopsia predicatului nătâng
folosit în loc de prezență
rilke nichita van gogh - cu toții ne corectăm
ținuta în biroul directoarei - trecem unii prin alții
spre ieșire - din spatele unui moment istoric
se holbează la noi ministerul de interne
întrebându-se când dracu au fost încadrate
la arhivele statului leprele astea care
nici măcar nu știu să-nchidă ușa”