S-au murdărit de alb balerinii,
pantalonii s-au umplut de scame verzi,
iar cerceii mi-au căzut din urechea dreaptă...
astăzi
m-am transformat într-o figurină de ceară,
firavă, proastă
și ușor de topit sau de evaporat,
exact așa,
ca o picătură de ploaie în imensul saharian.
Þin ochii în palmă,
așezați diametral, precis-
pe linia vieții. Nu-mi mai plac cearcănele
și orbitele de care dispun,
iar ochii îi păstrez în azot lichid,
în timp ce
privesc dungile interioare în n culori
ale balerinilor dezlipiți de umblet.
Pe piept mi s-a pus o platoșă de sânge
menstrual, roșu, bogat, solidificat
și totuși cald,
pâlpâind a pâlpâire;
respir cam greu de la apăsare
și îmi pierd energia mușcându-mă
sălbatic, de buzele uscate,
timp în care balerinii mei mă privesc.