De ce te-nverșunezi când mă privești?
Știai că depărtarea mi-e aproape,
că-s prea bogat în sărăcia mea trupească
și valul vieții nu mă mai răsfață.

Privirea mea nu caută izvoare;
ecoul așteptat al avalanșei ce nu doare
și ultimele raze sunt în drum spre mine
să-mi eclipseze tristul chip lunar
în ziua sorocită-n calendar.

Sunt vinovat de rostuirea dată mumii
că din născare Sfinxul m-a hipnotizat?
Sunt vinovat c-am adunat splendoarea lumii
cu ochi prea lacomi stârnindu-mă-n păcat?

Tu ești cireașa-n vârf de pom,
eu rădăcina care încă-s om
și trunchiul ce ne leagă și desparte
vrei dar să-l dai securii ignorante ?