Odată… Demult,
In vremuri ce au trecut.
In vremuri de basme,
Cu Prinți si Zâne bune,
In vremuri reci,
Cu balauri si regi,
Trăia o fata bogată
Și cu inima mult prea curată.
De mulți ea căutată era,
Căci purtări alese avea.

Mulți fură
Cei ce trecură
Poarta regatului
Cu speranța
Insuratului.

Dar… Vai!
Nu-i destulă voința
Dacă în suflet
Nu ai credința.
Geaba unii au avut putere
Dacă ofereau numai durere.
Geaba mintea le era ascuțită
Daca ea era într-una mințită.
Unii erau frumoși,
Alții…, mai putin bengoși.
Unii erau frumoși ca dracul
De-i vedea, fugea...
Chiar și Necuratul!

Și cum vremea trecea,
Și ea nu se mai mărita,
Ce se gândiră
Și se opintiră
Ai săi bravi oșteni.
Să-i pună la grea incercare
Pe ce-i ce-o doriră
Pân’ se opintiră
La ce era mai greu de tras
Strigat-au toți intr-un glas.
Așa grea redută de cucerit
Să iubești și să fii iubit!

Numai că apăru unul mai de soi,
Chiar de era tăvalit el prin noroi
‘nalt și sprinten el era!
Vai! Si ce mai privire el avea…
Frumos la trup și chip
Nimic nu am, nimic să zic!

La grele cazne el a fost pus
Pe toate însă le-a trecut supus.
Atunci tânara domniță
Îi spuse că-și dorea
De la cel ce o plăcea
De la cel ce-și punea capul în joc
Să vadă…
O avea noroc?

Și uite-așa se învoiră,
Mari înțelepți se sfătuiră
Că dacă el norocul va găsi
Pe dată mireasă ea va fi!
Dar vai! Ce grea-ncercare
Găsi-va el norocul oare?
Unde să caute el norocul
Pentru a-și afla sorocul?

Ce credeți voi
E ca-n povești cu zâne?
Trecut-a el de ultima-ncercare?
Ori el capul și-a pierdut
Fiindcă răspunsul n-a știut?...