Destin

O lege a naturii face ca după vară
Să se slăbească frunza, să cadă și să piară
În agonie lungă, având priveghetoare
Vreo inodoră floare cu searbădă paloare.

Și ciclul se încheie și altul va să-nceapă
După ce se așterne tacerea înghețată;
În punctul oarecare de unde s-a desprins,
Cea care pleacă-și lasă sămânța de nestins...

Și-n liniștea cea albă, cuprins parcă sub lacăt,
Așteaptă, dar, urmașul s-o ia iar de la capăt:
În primăvara crudă, mugurul când se crapă
Își vede frunza mamă și propria lui soartă.
....................................................................
O altă rânduială, ce-n lume azi domnește,
Destinul frunzei moarte ades îl înrudește
Cu-acel care pe oameni în viață îi conduce,
Îi poartă, îi ridică și jos iar îi aduce.

Fortuna-i ocrotește pe cei ce izbândesc
Și ceilalți doar asistă, cu-atât se mulțumesc.
Se văd unii pe alții, poate se recunosc:
Victoriosul de-astăzi ieri poate-nvins a fost.

Frumoși, îndrăgostiții se cheamă și se-adună
Și-n noaptea ideală petrec sub clar de lună,
Respinși, nefericiții, în haine cenușii
Se-mprăștie aiurea prin vaste suburbii.

Și unii ca și ceilalți consideră natura
Oglindă preafidelă ce reflectează ura,
Voința sau iubirea, regretele târzii
Din sufletele noastre prea pline sau pustii.

E toamnă, deci, de-acuma, și cred c-ar trebui
Să mi-amintesc de rele, de morți, de datorii.
Sfârșirea din pădure ar vrea să mă sfâșie!...
S-ar cuveni-n tăcere să zac ca o mumie,

Să cuget la sfârșitul acestor lumi adverse,
Ce reciproc se scurmă cu mijloace perverse
Sau luptă-se pe față în crunte conflagrații,
Înspăimântând de sânge trei-patru generații!

Ci din cenușa vie a stinselor orgolii
Cresc fragede lastare de otrăvite glorii
Ce lumea va sminti-o cu false idei noi
Și-n haos arunca-o-vor, milenii înapoi...

Sânt odihnit și, totuși, stau tolănit în fân.
Sunt tânăr și m-apasă doar gânduri de bătrân.
De ce să-mi sfarm eu mintea cu aste judecăți,
Când sunt din fire vesel, poate chiar șugubăț ?!

De ce să văd în toamnă același trist sfârșit?
De ce același ciclu rulat la infinit?
E soare și lumină chiar dacă-i vremea-i rece,
Din suflet bucuria nu vrea de loc să plece.

Nuanțele de toamnă îmi plac și mă-nfioară:
Iubesc din nou și-mi pare că-i pentru prima oară;
În nopțile senine aceeași stea lucește
Ce-ar vrea parcă să-mi spună:”iubita te dorește!”

Ridicăte-n și cântă, încrede-te și simte
Viața te-nconjoară azi ca și mai ’nainte!
Trecut e viitorul, urmează doar prezentul!
„Trăiește și iubește” – acesta-i argumentul
Rămânerii în lumea cea rea și imperfectă
Bogată sau mizeră, pudrată sau infectă!