Floarea de lotus

Până acum, frumosul – simbol sau fapt real
Era doar pentru alții durere sau plăcere,
Doar ceilalți jinduiră demonice himere
Sau falnice zeițe de-un farmec epocal!

Eu n-am știut ce este sau poate că n-am vrut
Să aflu ce se-ascunde aproape, lângă mine
Dar, vai, cu cât mai mare e pacea din gândire,
Cu-atât mai mare durul de faptul nedurut!

De ce mi-a fost să aflu chiar azi că mă înșel?
Că dulcea suferință nu-i numai pentru alții,
Că sunt mereu mai singur, trecând prin timp și spații?
Că nedorind frumosul n-aș fi decât mișel!?

Doar azi te-ai arătat, prea plină de lumină,
Albă și nemișcată, cu trăsături perfecte;
Deschizi mereu spre soare petale mari și drepte
Și-mi ești vederii scumpă!...Să fie doar minciună?

Chiar poți să fii atinsă? Și totuși, cine-ar crede
Că apa-nșelatoare a mlaștinii afunde
O astfel de mlădiță prea rară ar ascunde?!
Doar proasta libelulă-n fiece zi te vede...

Adevărat să fie că, vrând să te culeg,
Hăul cel plin de miasme pe loc m-ar înghiți?
Și nici măcar chemarea nu s-ar mai auzi?
Nu vei știi că pe tine voiam să te aleg?