De la venirea mea pe lume
m-a luat în primire Ea
și-mi arată clipă de clipă
puterea-i fără măsură.
I-am înțeles mai târziu rostul
și ne-am acceptat de voie, de nevoie
comunicându-i tot mai liniștit
impresiile despre trăire.
Cuviincioasă, mă însoțește oriunde
și-mi cere să n-am teamă
pentru că nu pierde pe nimeni.
M-am obișnuit cu ea,
chiar ne-am împrietenit
și îi admir unicitatea și sarcina
de a nu lăsa universul de izbeliște.
Are mereu ceva de făcut
și din hărnicia ei nu se oprește.
Râde de cei fără harul înțelepciunii,
le sperie speranțele deșarte
prefăcându-se în hidoșenie.
De fapt, îi pedepsește
pentru că nu înțeleg.
Îmi rezervă surpriza momentului
ultimului sărut pătimaș
când ne vom despărți,
redându-mă din nou în grija
părinților dintâi
de la care m-a furat viața.