m-am dezbrăcat de încă o dimineață
și mă simt mai sărac
în meditații îngenunchiate pe rid
înfipt adânc în fecunditatea ierburilor
cu primăvăratice rememorări
de taine
tac
complicitatea îmi e biciuită
de coama timpului alb
și mâinile fragmentate în partituri
visează sânii tinereții
din fostele câmpii mănoase
se stinge dimineața
fără cuvinte
și fuge
iluzia mă aleargă prin venele auzului
iar prin trup plânge și mă cuprinde
vârsta inelului din copacul zodiei mele
mă desfac din brațele dimineții
într-un șuvoi refugiat
și-n brațele zilei rămase
opresc o cameră albă
cu chirie.