mai adânc se văd râurile de pe spatele tău
ura stă cu botul cât mai aproape
îi pictezi dinții din față cu alcool sunt trei limbi peste care ai putea trece
sau aluneca prin ele ca printr-un tobogan tubular
până-n stomacul hadesului pe care-l împarți
rarelor mele vederi
pe aceeași stradă duse de zgardă și bătută până la oase
în locurile pustii ale acestui oraș de la răspântii

uneori ți se pare că sunt supus
rigla pe care măsori propriile măruntaie e vopsită
acolo e templul în care nu știu să fac nimic
întins pe lespezi ca o felină adormită lucrând
cu toți mușchii pentru inima ta atârnată în grabă de trupul meu
fumul îl pot da eu pe gât
roiul crud al păsărilor care mănâncă aerul
este bătut în cuie și nu mă pot lupta cu el

sunt șoaptele nimicite în fiecare dimineață când îți explic
fiecare vertebră împrumutată
ca să poți mișca

ritmul este al râurilor al bălților care te țin la suprafață
ca pe o barcă din care au tras vânătorii
au umplut-o apoi cu ogarii care nu mai puteau alerga
să se tot lingă unul pe altul
până se vor topi

sunt un bărbat care aruncă sare în nopțile cu lună
pe toate obiectele fără părinți
le devoră apoi în ritmul femeilor care privesc
din cealaltă parte a globului
prin limbi tubulare

tu ești atât de geloasă încât dai drumul șerpilor să te
mângâie să te strângă și să muște dintr-o parte
a trupului tău dată mie
când doare mă-ntind mai mult către coloana ta
la capătul ei se află încă un pahar cu otravă
apoi mă târăsc în piatra rece a trupului tău
săpând după antidot

această piațetă în care faci semne e doar o întâmplare
din pânza ei putem face o ură
restul pietrelor care zac pe lângă râu
sunt pentru a le pune din loc în loc pentru a fixa zilele
în care nu ne iubim