Furtună
mi-am luat în brațe mecanismul defensiv
și am rupt-o la fugă
noaptea arunca psihofulgere care
amenințau să-l distrugă
fraze sfâșiate de viscol urlau
nu se putea uda vreo piesă
una și totul s-ar fi spulberat
nu mă puteam opri alergam
crengi de ecouri trosneau peste tot
în trafic claxonau decizii amânate
pe stradă convingerile se ciocneau
taxiuri treceau am luat și eu unul
spre inconștient
emoții zburau spre necunoscut
un semafor și taxiul
încetini
auzeam pe trotuar o negare pășind
tot mai aproape și tot mai rapid
îi simțeam privirea cu ochii închiși
pașii ei cunoscuți decupați
din benzi desenate pe traume vechi
s-au frânt
și atunci m-am uitat
privirea ei îmi izbi respirația
zdrobindu-mi masca cea din urmă
săgeți roșii țâșniră
spațiul și timpul sângerând
o inimă rostogolindu-se pe clape



Lumină
m-am deșteptat în vechiul meu castel
într-o grădină cu parfum de utopii
și-mi amintesc cât timp m-am sprijinit
pe tronul unor raționalizări
purtând coroana unui intelect
căruia i s-au scurs culorile
căutându-le în afară
te simți mai liniștit să fii undeva
departe demult deasupra
acum și aici ar fi
prea aproape prea târziu prea nu se știe
în ce buzunar îți vei băga mâna
un semn de întrebare greu
pentru coastele rupte îmi mai îndesam
încă o replică atent studiată
în buzunarul anxios
pe vremea când eu nu știam
că în acest castel va locui
o preafrumoasă credință