.1.

Parfumul tău era același,
ca și cum
nu te-aș fi iubit
nicicând…

Rujul, brățara din argint,
eșarfa, părul ca o umbră:
sunt toate acolo!

Totuși,
memoria trupului meu
e inexistentă!

.2.

Mai întâi au început
să-mi dispară
degetele mâinii stângi:
ele-ți atingeau mereu chipul
și trupul înflorat!

Am învatat să scriu
cu podul palmei
(mai mult ca un desen
al povestirii noastre)…

.3.

Amintirile stau scrise
adânc în carnea
mâinilor mele.
Zile întregi
(transfigurat în fiinițe
cu aripi terminale)
îndeplinesc sacrul ritual
al chipului tău!

.4.

Gândul inexistenței
era viu, organic și înca pur.
În unele momente
când, ca un îndelung fenomen
flux-reflux,
ajungea la malurile ființei
mă simțeam sufocat
și deodată
mă vedeam atât de clar
pe mine … lângă mine.

Această primă înfațișare
m-a făcut să realizez
c-ai renunțat la amintirea mea!

.5.

Clipele mă descopera mereu
în acele dimineți:

O cană de ceai fierbinte
și aroma atingerii tale,
când încă somnoroasă
îmi căutai prezența;

Rochia ta,
pe colțul unui scaun,
îmi spunea mereu
că trupul tău e-aproape!

.6.

În acea după-amiază
am remarcat
că așternuturile tale
au un miros ciudat!

Aroma de cafea și scorțișoară
(aceea a săruturilor)
era încă acolo.

Aroma apelor dulci
în care înotam ca un prunc
era și ea acolo.

Mirosul plăcut
(acela de aripi)
al atingerilor tale:
… l-am simțit!

Din toate-aceste amintiri
lipsea mirosul meu
inconfundabil!

.7.

Sub îmbrățișarea ta
am simțit pentru prima oară
acea nesfârșită senzație
că fiecare moment își are
propriul izvor!


Pașii tăi dulci
la malul imensității…

Nimic din ceea ce știam
a fi pace
nu-mi era înca propriu!

.8.

Toate senzațiile omenești
cunoscute de mine
își au începutul
în gustul organic
al rujului tău!

Ziua întâi,
în care gustul bine-cunoscut
a dispărut de pe buzele tale,
m-a făcut să-mi pierd
o nuanță din piele!