Mi-e răscolita viața de neguri și furtuna
Și rar a stat cu raza de soare împreună.
Lovită sau de fulger, bătută sau de ploi,
Grădina-i părăsită, și pomii mei sunt goi.

Ajuns în toamnă, poate să-mi pară timpul bun,
Ca să mă duc cu grebla pământul să-l adun,
Împrăștiat departe de florile alese,
Și să-ntocmesc grădina la loc, precum fusese.

Dar cine știe dacă răsadele visate
Vor mai găsi prin huma grădinii dezgropate
Cu ce să dea tulpina, bobocii sau verdeața?

Vai, vremea ne mănâncă pe nesimțite viața!
Dușmanul care-o roade, din țandără, din oaște,
Din vlagă risipită trăiește și renaște!