revin
aveam nevoie să respir
adânc cu coșul pieptului ridicat
să-mi trec amiezile prin pântecul cerului
abrupt ca tăișul secerii prin lanul de grâu
acum
te privesc cu ochii înecați în primăvară
mai devreme de toate drumurile despicate
schitând portretul cristului iubind
ascult ca un fluture bătăile luminii
dimprejurul chipului tău
și nu îndrăznesc să fac noapte cu palmele
dacă am adormi
undeva
într-un albastru transparent
lunecând în uitare timpul
atunci
tare aproape de moarte
s-ar face ziuă

*

opac
altminteri firesc
gestul oprit la nivelul frunții în imaginar
anduranță
expresie forță supunere
fantasme deghizate mimetic
orhidee înflorind sub stern
o deschidere ancestrală spre
iluzie
azi
e
noapte
și noaptea e oarbă dar respiră dumnezeiesc
agață muguri
de umerii nibelungilor
în cântecul desfacerii lor
iubirea
nu mai pare să-nchidă în ea
fața ascunsă a lunii
înmugurim
bătrâni
sprijinindu-i tălpile
cu o frumusețe
nenăscută