poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ Blid de ciolane ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-03-12 | |
În nopțile cu vise, când zâne umblă-ncet
Mă scutur de-așternuturi și-o iau tiptil călare Pe-un armăsar de foc, năvalnic și deștept Pe-a somnului alee, pe-a dorului cărare. Și prin păduri de toamnă mă poartă pașii lui, Văd ochi fircoși, în frunze se-aud ușoare glasuri. În veșnicia nopții, copii ai nimănui Se-adăpostesc sub coaste de timp închis în ceasuri. De prin pădure vântul aleargă frunze-n zbor Cu glasul lui de tubă nadejdi pe rând alungă, Iar calul meu cel trainic ca gându-i de ușor Și-n noapte se încurca o coamă gri și lungă. Mi-e trupul strâns în ham, sufletu-n așteptare, Cu ochiul de cărbune privesc negura-n față “De te-ai trezi tu, lună, din alba-ti nepăsare Scheletelor de arbori să le insufli viață!” Mi-e inima în chingi, și-a calului strânsoare Se simte tot mai aprig printre copacii goi O grea singurătate se-adapă cu ardoare Din pântecul de iarbă, de noapte și de foi. Și dintr-o dată vuiet de spaimă se înalță, Un hohot de femeie se varsă în văzduhuri, Cu capete de morți copacii se încalță Să joace mână-n mână cu diavoli și cu duhuri. Cu crengile de oase se prind în jur și cântă, Nimic nu mai e viață, e totul numai groază. Deasupra de pădure sta luna goală, mută, Cu ochiul ei de sticlă drăcescul dans veghează. O vrăjitoare hâdă cu hribi amari în păr Se leagănă pe-o creangă cu degete de iască Și râsul ei isteric aleargă-asurzitor Prin văgăuni de șarpe, în liniștea lumească. Văpăi din ochi de foc aruncă în neștire, Și calul meu nechează, se-ndoaie din spinare Și nu mai stiu de mult de-i vis sau de-i simțire Năpârci cu coadă verde blesteamă la picioare. Hulește-n ceas târziu pădurea a pustiu, Și luna stă de veghe cu fața-i selenară. "Nu știi că tot ce noaptea-n pădure nu e viu, De rogi tu luna, ea viața-n mort coboară?" De lacrimi și de frică obrazul e brăzdat, Și inima-mi tresare din visul de pădure, De la icoana veche o candel-am luat Ca să mă rog ca somnul îndată să mă fure.
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate