Ploaia cade purpuriu pe purpura pietrei,
muzica își lovește corpul de ploaie,
iar eu mă rezum la o idee sensibilă.
Scald piatra în baie de sânge,
sorb seva din lutul originar
și smulg soarele din chingi.

Îmi sculptez năluci albe
din materia primă a sufletului,
îmi scot inima din piept
și o scald în sânge albastru marin.

Întind inima în ploaie și devin violet,
apoi constat că nu mă mai înțeapă.
Mă înfrățesc cu Procust, apoi îi fur patul
și îi pun ca tăblie- sufletul meu.

La prima idee, tăblia se va face nisip
și soarele se va încătușa.