Sfâșiata zi


Noaptea,împlântă-ți buzele în inima mea
soarbe-mi dorul ca dintr-un aurit pocal
și seacă-mă de tot, arid pământ să devin,
să aștept apoi dimineața următoare
din lacrimile-ți multe, viață să iau.


Dimineața, împlântă-ți ochii în zâmbetul meu
cum niciodată muritor, n-a făcut-o,
trage peste genunchii începutului de zi
geamătul de durere, icnetul
produs de sfâșietoarea lamă a neânceputului.


În miezul fierbinte de zi
împlântă-te, pân’ la plăsele în mine
să nu uit nicicând că odată cu noi
timpul devine din ce în ce mai pietros
gata să se prăvale peste tălpile umede
ale primăverii.





Þ