Prin câmpuri de lumină
îți întrevăd umbra liniștită.
Peste tine nu au trecut anii,
lunile, zilele, orele...

Ești așa cum te știu, încă de când
mă țineai la sânu-ți, în fașă...
Pielea ta rămâne învelișul
moale de bumbac ce îmi acoperea
trupul mărunt.

Ochii tăi rămân castanii vii
din curtea casei părintești,
iar părul încă mai păstrează
aroma cafelei de dimineață.

Au trecut ani grei peste tine, mamă,
dar trupul tău este la fel de ferm,
iar culorile tale sunt cele ale bradului,
veșnic tânăr, veșnic viu!

Multe clipe s-au stins în palmele tale,
iar inima ta a epuizat mii de bătăi...
Și, totuși, parcă ieri te-a ivit Lumina...
așa de tânără și fragedă îmi pari.

Þine clipele în loc, mamă!
Să gust și eu din veșnicia ta...