Umbre


Pe pământ dospit de muguri putreziți de vreme
Calc cu pași străini, uitați și goi.
Nu întorc nici capul la strigări boeme
Eternei Rătăciri îi răspund... nu-n doi.

Tu, Singurătate, umbră nedorită,
Sau, adeseori, atât de căutată,
Te preumbli pe umeri, retezați și moi...
Cazi pe străzi cu zgomot de tilincă moartă,
Nu-nțelegi prinosul ăstei mări de sloi.

E târziu în lume, nu-i devreme-n vreme
Glasuri ostoite sa sfărâmă-ncet
În ogrăzi de doruri – cântece ciuntite,
În chemări pierdute-n neștiute vieți.

Îți sugrumă pasul vuietul de orgă
Otrăvită-n note de abis agrest.
Mergi și nu-ntorci capul:
Să nu tulburi ceasul,
Să nu curmi tristețea
Unui Cer răzleț.