Spre Ziua Domnului m-am îndreptat
și am nesocotit liniștea Nopții Lui…
lacrimile m-au cercetat,
dar nu întru lăsarea păcatelor mele…
glasul rugăciunii s-a arătat fără suspin
iar pleoapa, nevrednică, a iubit ochiul
care se trece…

Sub liniștea Ta, Doamne,
sub liniștea Ta mă adună,
ca sub o ploaie bună, plină de miresme…
Dă-mi să beau apa de taină,
de pe copitele cerbilor
și din frunza Pomului cel Bun…

Din stejarul Mavri (4),
Doamne, și eu am răsărit!
nu mă lăsa ca să pier,
înainte de cunoașterea Feței Tale,
dar nici către clipele lui Matusalem
să se îndrepte talpa mea!…
________________________________________

(4) La venirea lui în Canaan (ținutul Hebron), Avraam și-a așezat cortul la stejarul Mamvri (Mavri, Mabri) unde a zidit jertfelnic Domnului. Într-o zi, pe când Avraam ședea în fața cortului, a văzut înaintea sa Trei Oameni (întâia arătare a Sfintei Treimi) și „a alergat din pragul cortului său în întâmpinarea Lor și s-a închinat până la pământ”
(Facere 18, 2). Cum îl recunoaște bătrânul patriarh pe Domnul nu putem înțelege, însă acest lucru se simte din atitudinea lui față de cei trei călători și din modul în care li se adresează: „Doamne, de am aflat har înaintea Ta, nu ocoli pe robul Tău!” (Facere 18, 3). Avraam și Sahra pregătesc azime, taie un vițel, aduc unt și lapte și îi ospătează pe călători. Oaspeții îl întreabă pe patriarh de Sahra, apoi Unul dintre Ei îi făgăduiește că din pântecele femeii sale se va zămisli un fiu. Îndoielile femeii, ascunse în sinea ei, sunt cunoscute de Domnul, în atotștiința Sa. În capitolul 18, Cartea Facerii ni se spune că doi dintre Oamenii aceia au plecat spre Sodoma și Gomora, iar Domnul a rămas cuAvraam și i-a dezvăluit acestuia planul divin de a pierde cele două cetăți putrede de păcat.
Stejarul din Mavri (Mabri) sugerează "începutul" sau "un nou așezământ" necesar după legea lui Dumnezeu, un început care să înlăture ruinele vechiului univers.De sub stejarul biblic din Mavri totul poate reîncepe, chiar și o altă Creațiune, înnoită de jertfa Fiului Omului. Dar umanitatea nu poate șterge din memoria sa amintirea răului,imaginea de eșecuri succesive, ecoul marilor renunțări și înfrângeri, apăsarea vinovăției,neasumarea responsabilității sau trădarea acesteia.
Azi, tulpina stejarului e roasă de cari, sprijinită în stâlpi de fier și legată cu chingi metalice pentru apărarea firavei crenguțe verzi pe care o mai are. Nu departe de bătrânul arbore-tată, au apărut (au deja 200 de ani) doi « fii » în dreapta și în stânga…( „din stejarul Mavri, Doamne, și eu am răsărit!” reprezintă o asumare proprie a Noii Legi, prin afirmarea puterii Sfintei Treimi, a cărei Judecată dreaptă se așteaptă).