Iubito, asemănându-te c-o floare
Ar fi prea puțin
Căci frumusețea ta
Durează și în timp.

Tu nu te stingi sau t-ofilești,
Tu te ridici și înflorești.
Și nu te schimbi sau te ferești,
Tu luminezi și strălucești.

Și soarele de te-ar vedea,
De frumusețea ta s-ar eclipsa,
Și-o lume-ntreagă ai întrista,
Cu frumusețea ta.

De zâmbetul tău de-aș fi despărțit
Eu la pierzanie-aș fi sortit.
Dar nu te teme, căci oricând
Îl port cu mine-n gand.

Te plimbi frumos, parcă plutești
Și-n jur tu parcă nu privești,
Dar știm și noi c-acela vede
Ce nimeni n-ar crede.

Când mă privești, suspin si tac,
Căci nu rezist la un atac,
Iar zeii de n-ar fi sus,
Ar îngenunchea toți, dupa gust.

De Eminescu-ar fi trăit,
N-ar mai fi contenit,
De scris balade, poezii,
Despre-o fată cu ochi vii.

Inima mea de când te-a vazut,
De dorul tău n-a mai putut,
Și speră că tu ceas de ceas,
Un nume să porți în glas.

Vocea ta când o aud,
Nu tremur, nu mă ascund,
Ci mă grăbesc să îți răspund,
Cât mai profund.

Eu te iubesc ca un nebun
Și chipul tău nu-l uit nicicum,
Și te rog, iubita mea,
Să-mi dai în dar inima ta.

O viață de-aș mai avea
În compania ta aș sta,
Să te sarut, t-îmbrățișez,
Să te iubesc și să oftez.

Ai presărat în viața mea
Cu flori de “nu mă uita”
Și-acum îți cer, nimic mai mult :
Să mă iubești ca la-nceput.

Iubirea de n-ar exista
Tu oricum ai fi a mea,
S-o inventez, n-ar fi greu,
Incât să țină mereu.

Tu ai apărut ca o stea
Când lumea goală îmi părea,
Și strălucești deasupra mea
Și m-ocrotești, iubirea mea.

Noi doi, ca doi fulgi ne potrivim
Și de-un gingaș “zid” ne tot lovim.
La baza căruia stă gravat,
Un număr magic, minunat : 15.