| poezii v3 | Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
|  |  |  |  |  | ||
|   |                     | |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|  |  | |||||
|  | ||||||
| 
		  agonia  
 
■ să fii bine, copilul meu   
 Romanian Spell-Checker  Contact | 
 - - - 
      - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -  2009-02-13 | | 
Mi-am strigat iubirea către soare... Prea mândru, n-a vrut să-mi răspundă; Strigătul amarnic, de jale, Eliberat din pieptul meu de muritor, Este, gândește el, doar apă de ploaie, Doar un strigăt sugrumat de plânset și dor. Mi-am strigat iubirea către ploaie... Supărată, m-a udat până la piele, Spunând că nu are timp de-un mic scarabeu; M-a lăsat în urmă, înotând în noroaie, Făcându-și din visele mele..., un mic curcubeu. Mi-am strigat iubirea către mare, Dar ocupată cu ale sale năluci, Nu mi-a întors nici măcar vreun ecou... A tăcut... și în ea am simțit furtuna, Ce-abia mai târziu, va fii să-mi arunce, Val-dupa-val, apă-n cavou. Mi-am strigat iubirea către lună, Dar aceasta, parcă-ar fi fost zaludă..., N-a înțeles strigătele mele în noapte; Cute adânci i-au brăzdat fața rotundă, Blestemându-mă să vorbesc doar în șoapte. De-atunci..., îmi șoptesc iubirea la pietre, În pustiul dintre-ale noastre două lumi; Eu voi amuții în postul cel negru, Iar tu vei continua să dansezi Pe plânset de vioară, cu ale tale furtuni. 
 | ||||||||
|  |  |  |  |  |  |  | |||
|  | |||||||||
|  | Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. |  | |||||||
|  | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate