Covorul nescris al iubirii

1. renașterea prezentului

din lumi neștiute
spre spațiile germinării Luminii
nestins
vine prezentul
să se refacă
etern din noi


2. mixaj indescifrabil

limbajele tale în dragoste
sunt deja bice primejdioase

iar eu ce-ți dau la schimb
decât tot timpul să-l disturbi

te îmbrățișez
din depărtări
inflamat
în asfințitul
buzelor nesătule

ceartă-mă pe cât poftești
numai vezi
ce impresie lași
să nu-mi fie doar un năucitor vârtej
ci ecoul strălucirii tale verbale
din cristale rare
deoarece gura ta este tatuată
oricât nu ai vrea
cu inima însângerată
a mea sau chiar a ta

din păcate-i intens sonorizată
prin s.m.s.-uri reci ca gheața
seara aceasta

3. bolta pierdută a inimii

mireasă neajunsă a mea
ți-ai amanetat
orice promisă lună de miere
de când nebun și beat
câmpuri străbat
sfințit amurg
vrându-te-n veci
pridvor inimii


4. devastarea simplității

lumea de mâine nu-și mai merită
prețul populării Planetei

aceeași ființă socială banalizează libertățile
ni le micșorează cu alte sisteme educative politice

însă cred că vom reforma mediatic numai
denaturarea hidoasă și vântul slăbiciunilor
la copii la tineri la maturi
luați in corpore toți în bloc nerecondiționat de cerințele zilei
timpii fiindu-ne profan calculați
ca-n statistica U.E. să se menționeze abilitarea coruperii

am bilet de voie să fug mereu
străpungând lumea blestemelor
ca să rămâi devastare în urmă și să nu te-aud pe gratis

și imediat văd cât mă iubești când te admir pe cuvânt
iubito aleaso ivito din cer
din pământ din iarbă verde din lumea nelumirii
tu adiere a miruirii naturii cu soare primăvăratic

mă dezvață
de nefirescul clișeelelor
sau smulge-mi duios măștile neiubirii


5. covorul scris al iubirii

iubindu-mi cu dantela mânecii sabia ocultată
precum adierea tare a serii zona ei își ocupă reacționar
eu / un ram înflorit
[coran caballa zen îmi sunt pe fața spadasină]
mă vâr și-n tine răcoare femeiască / fereastră deschisă
printre cercevelele tale carnale / rame de pânză celebră

scutur în odaie petale de culoare aprinsă pe covor
iar peste două perne ce nu vor folosi deloc până-n zori
înaintez orarul și minutarul Timpului nostru
ca opt nouă zece martie să se imprime țesuți la război
plus treizeci viitoare contracte anuale cu tine
cât fură muceniceștii ani scurși fără a fi-n doi

din covorul ierbit vesperal sub paleta
acestui friguros martie
închegata cu sânge pastă ieșită-n tremur din mâna
primului nostru pictor modernist Luchian
ți-ar putea da forme de anemone
iar van Gogh va răsfăța
la granița mâinelui neivit
visele tale estivale
când unul lângă altul și după gerul nopților deloc răciți
ne vom simți înveliți de Floarea soarelui migălită-n 1888
ce-o simți maestrul iubirii îmbiind pe miri
cu un buchet sau pe-un covor aranjat din lanul
foarte masculin transpus altădată-n ulei



6. mirările primăverii

te miri ori nu te miri
că ești femeie împlinită
mă miri mai tare-apoi
în trup mă și provoci
să am iarăși mari mirări

te cred acum mai mică
când te-urmăresc
cu tălpile aprinse după-ale tale
dus până departe pe pereți
la noi în casă
zgâtia mea de fată

neîndestul matur
ca un copil iubesc
și-ți jur să nu te-ncurc
de pe vreun drum drept
prins în jocul puber
al firii-mi de mascul

iubesc la modul netorid
dar totuși complicat
al creșterii ierbii de leac
pentru stins doruri sau boliri
doar sus pe înălțimi